Tarta cu mere clasica, reteta inspirata dupa Sophie Dudemaine si Julia Child
E simpla si savuroasa, bogata in scortisoara, cu miros de iarna si de copilarie. Putin unt, putin zahar, scortisoara, mere golden, toate coapte intr-un aluat fraged timp de 30 minute si obtii gustul clasic al tartei cu mere, ce se sfarma in gura si te inveseleste cu gustul dulce acrisor al marului moale, parfumat cu scortisoara.
Tarta cu praz #gourmet #SophieDudemaine
Reteta de tarta cu praz a bucatarului Sophie Dudemaine are un gust dens, putin amarui, putin dulce, insa echilibrat, cu o aroma subtila de piper proaspat ce ce completeaza fin gustul umed si cremos al prazului invaluit de branza Gruyere usor coapta.
Despre liniste
Lipsa zgomotului. Propriu si figurativ. Zgomotul perceput de noi este prin organul urechii, timpanul. Avem fina sensibilitate a auzului. De aceea este cel mai pretuit si important simt din cele cinci cu care suntem inzestrati. Cum este zgomotul pentru ureche, este uratul la privit. Iar in suflet, cu ochiul al treilea putem vedea sufletele schimonosite si putem trai ne-linistea. Abilitatea de a pastra linistea sufletului e cea pe care vrem sa o dezvoltam cel mai mult intr-o societate in care boala se confunda cu sanatatea. Starea de veghe ajuta la pastrarea luciditatii.
A lua cu noi pacea in lupta dura de afara dintre Bine si Rau e o actiune ce va fi parte din instinctul de supravietuire? Si atunci curajul, increderea si iubirea ar creste considerabil si, proportional cu acestea, vulnerabilitatea. Dar nu este vulnerabilitatea starea in care suntem cei mai puternici? Cati se vor hrani cu pacea si iubirea celor puternici? De fapt nu cati sunt conteaza, ci nedreptatea de a fi furat. Asa apare cruzimea. Atunci cand iubim si jocul devine nedrept, cruzimea face dreptate.
Sau dimpotriva, sa devina pacea cea mai intima stare? Dar atunci ce putin am trai cu adevarat..
Despre a darui
Doresc sa multumesc tuturor celor pe care ii cunosc si i-am cunoscut vreodata. Asa am ajuns sa invat si sa stiu tot ce stiu si pot trai cu sinceritate in prezent. Sunt recunoscatoare pentru tot ce am primit. Pe tata, cand il vad din cand in cand zilnic pentru o perioada, il iubesc mai mult si mai mult pentru ca este. Stiu ca ma voi fi gandit adesea cum ar fi sa nu il mai am si de aceea il indragesc atat de mult, dar acesta este un fapt imbucurator. Suntem fiinte hedoniste si ne obisnuim ca binele e de la sine inteles, de aceea uitam adesea sa privim in centrul nostru si sa fim atenti si grijulii cu cei din jur. Sa stim sa daruim e atat de simplu, dar cere smerenie. Cultivarea smereniei e o munca asidua ce ne-am asumat-o o data cu dobandirea cunoasterii. Dar oare cat curaj avem astazi sa ne asumam ceva in Fiinta?
Împăcare
E eliberator să nu te împotrivești și să reușești a-ți admite slabiciunile, abia atunci îți vei dobândi cu adevărat virtuțile! A accepta că viața e nedreaptă și nu ai de făcut ceva în această privință e mânie pură - însă zbuciumul neputinței ne va aduce în dezbodământ liniștea sufletului.
Suficiență
Avem nevoie de alianțe ca să FIM? În contextul complet al lui A Fi - a trăi liber, a trăi cu demnitate propria viață, a respecta spațiul, alegerile și valorile semenilor noștri, a funcționa în perfecta armonie, a respecta creația, inclusiv darurile cu care noi înșine și semenii noștri am venit pe lume.
Ne suntem suficienti sau nu? Ne sunt ceilalți suficienți în libertatea și frumusețea lor? Ce nevoie avem să-i acaparăm, să îi deținem?
Ce beneficii ne poate aduce furtul de suflete? La ce ne ajuta confirmările furate, când ele sunt oricum atât de ușor accesibile din interior?
Undeva în inocența noastră, peste nevoile sociale infinit obositoare de apreciere și lipsuri inventate de societate, se află bucuria de a împărtași viața cu ceilalți în mod liber, asumat. Natural. Simplu.
Se confundă oare aceasta cu "alianța"? Viața însăși e libertatea de a fi, de a dărui și de a primi!
Ce facem cu prizonierii noștri?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)